În Brașov acest program este derulat de asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raffeisen Bank si Primăria Brașov, la inițiativa consilierului local Adrian Oprică. Conform spuselor acestuia scopul proiectului este:
"Scopul acestui proiect este de a lega căminele studenţeşti de centrele universitare şi totodată de a responsabiliza studenţii şi cadrele universitate asupra problematicii de mediu şi mai ales asupra posibilităţii utilizării bicicletei în deplasarea zilnică. Bicicleta este un mijloc comod, rapid, sănătos şi nepoluant de deplasare în oraşe, din ce în ce mai uitilizat chiar şi la noi în ţară, iar noi dorim să încurajăm mersul pe bicicletă, în condiţiile în care numărul de maşini este din ce în ce mai mare la Braşov“, a declarat Adrian Oprică.In cadrul proiectului vor exista două centre de închiriere a bicicletelor: primul se află in zona cantinei din Complexul Memorandului și al doilea în Piața Sfatului. Bicicletele pot fi imprumutate in baza carnetului de student și a carții de identitate. Studenții pot lua bicicleta de la unul din centre și o pot returna la celălalt, deoarece baza de date este accebilă ambelor centre in timp real.
Conform spuselor consilierului local, proiectul va fi aplicat in perioada 5 octombrie - 20 noiembrie, urmând să fie reluat in luna martie. Primăria intenționează ca in primavara anului 2011 să mai lanseze un proiect asemanator, destinat cetățenilor și turiștilor din Brașov, proiect deja prezent in Bucuresti, Cluj, Iași și Târgu Mureș.
Detalii despre alte proiecte ale asociației Green Revolution, puteți găsi la adresa http://www.greenrevolution.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu